Farmacia online Stejara
Livrare gratuita la cadouri Livrare gratuita la Oferte de Sezon Oferte cu stoc-limitat Cutia cu surprize farmacie online
Categorii
Producatori
Greutate Ideala
Calculator Greutate Ideala
Noutati in Farmacie


Vichy Neovadiol Complexe compensatoire crema reactivatoare ten n


Vichy Neovadiol

129.00LEI
Informatii
Plata Online & Trust
Sigla PlatiOnline.ro
PlatiOnline
PlatiOnline
Sigla Gpec Magazin de Incredere

Magazin Realizat de Shopfit Online

Farmacie online » Medicatie terapeutica » Afectiuni tract respirator » Raceala / gripa » Antipiretice/antigripale » TedolFEN Raceala&Gripa x 12 comprimate


TedolFEN Raceala&Gripa x 12 comprimate

TedolFEN Raceala&Gripa x 12 comprimate

Pret

: 8.00LEI






Disponibilitate Disponibilitate: in STOC
Disponibilitate LIVRARE IMEDIATA: Posta Romana 12 lei
Curierat Rapid 15 lei

TVA Pretul contine TVA
Transport gratuit la achizitionarea unui cadou

TedolFEN Raceala&Gripa x 12 comprimate

Prezentare:cutie x 12 comprimate filmate de formă ovală, de culoare galbenă (dimensiuni aprox. 15,6 mm x 7,7 mm). 


Acest medicament se numește Tedolfen 200 mg/30 mg comprimate filmate dar se va face referire la el ca Tedolfen pe tot parcusul acestui prospect

Compozitie : 
-Substanţele active sunt ibuprofen (200 mg per comprimat) și clorhidrat de pseudoefedrină (30 mg per comprimat, echivalent cu pseudoefedrină bază 24,6 mg).
-Celelalte componente sunt:celuloză microcristalină, amidon pregelatinizat (de porumb), povidonă K-30, dioxid de siliciu
Coloidal anhidru, acid stearic 95, croscarmeloză sodică, laurilsulfat de sodiu, alcool polivinilic –parțial hidrolizat, talc (E553b), dioxid de titan (E 171), macrogol 3350, FD & C Galben #5/Tartrazină lac de Aluminiu(E102), lecitină (soia) (E322), FD & C Galben #6/
Galben amurg FCF lac de Aluminiu (E110), pigment sidefat pe bază de MICA (Amestec de: silicat de aluminiu și potasiu (E555)-[mica] și dioxid de titan (E171)), polisorbat 80.

1.Ce este Tedolfen şi pentru ce se utilizează
Tedolfen conţine substanţele active ibuprofen, un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) şi pseudoefedrină, care este un decongestionant nazal.
Ibuprofenul reduce durerea, inflamația şi temperatura crescută.
Pseudoefedrina acţionează asupra vaselor de sânge de la nivelul nasului pentru a ameliora congestia nazală.
Tedolfen este indicat pentru ameliorarea simptomelor congestiei nazale cu dureri de cap, febră şi/sau durere asociate cu răcelile obişnuite și cu gripa.
Tedolfen este indicat la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani.
Luaţi acest medicament (această combinație) numai dacă aveţi nasul înfundat cu simptome de durere sau febră. Dacă aveţi numai una dintre aceste simptome nu utilizați acest medicament.
Dacă după 5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

2.Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tedolfen
NU luaţi Tedolfen dacă:
-sunteţi alergic la ibuprofen, pseudoefedrină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6 și la sfârșitul punctului 2)
-aveţi vârsta sub 15 ani
-sunteţi gravidă sau alăptaţi
-dacă aţi avut o reacție alergică (cum sunt respiraţie şuierătoare, agravarea astmului bronșic, mâncărime la nivelul nasului cu curgerea nasului, umflare la nivelul feței sau urticarie) la administrarea de acid acetilsalicilic sau alte medicamente pentru tratamentul durerii, alte medicamente care reduc febra sau medicamente antiinflamatoare
-aveţi ulcer gastric sau ați avut ulcere gastrice
-aţi avut perforație sau săngerări gastrointestinale asociate cu administrarea de AINS
-aveţi afecţiuni de ficat sau de rinichi severe
-aveţi insuficienţă cardiacă severă
-aveți probleme grave cu inima sau de circulație (boli de inimă, tensiune arterială mare, angină pectorală, ritm rapid de bătai al inimii), o glandă tiroidă foarte activă, diabet zaharat, feocromocitom (o tumoră a glandei suprarenale)
-aveţi antecedente de atac de cord (infarct miocardic)
-aveţi tensiune arterială mare necontrolată
-aţi avut un accident vascular cerebral sau prezentați risc de a avea un accident vascular cerebral
-aveţi antecedente de convulsii
-aveţi orice tulburări de formare a celulelor sanguine
-aveţi glaucom (presiune crescută în interiorul ochiului)
-aveţi dificultăţi la urinare cauzate de probleme ale prostatei.
-aveți lupus eritematos sistemic (LES), o boală care afectează sistemul imunitar şi cauzează de exemplu, dureri articulare și modificări la nivelul pielii
-utilizati acid acetilsalicilic (mai mult de 75 mg pe zi) sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau alte medicamente pentru tratamentul durerii
-alte medicamente decongestionante nazale cum sunt, de exemplu, fenilpropanolamină,fenilefrină sau efedrină sau metilfenidat
-inhibitori neselectivi de monoaminoxidază (cunoscuţi sub numele de IMAO și utilizați în tratamentul bolii Parkinson sau a depresiei) sau aţi utilizat în ultimele 2 săptămâni.

NU administrați Tedolfen la copii și adolescenți cu vârsta sub 15 ani.

Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Tedolfen, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
-dacă aveţi astm bronşic; risc de criză de astm bronşic
-dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveți o tulburare de coagulare a sângelui-dacă luați medicamente pentru subțierea sângelui ca de exemplu, warfarina, acid acetilsalicilic în doze mici
-dacă luați medicamente care pot crește riscul de ulcer gastric sau hemoragie ca de exemplu, steroizi, antidepresive din clasa inhibitorilor selectivi de recaptare a serotoninei (ISRS) (de exemplu, fluoxetină, paroxetină) sau antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic
-dacă aveți tensiune arterială mare, probleme cu inima, insuficiență cardiacă, psihoză sau diabet zaharat
-dacă aveţi antecedente de afecţiuni gastrointestinale (cum sunt colita ulcerativă sau boala Crohn).
-dacă aveţi probleme cu rinichii sau cu ficatul
-dacă luaţi medicamente pentru tratamentul migrenei.
 

Medicamente precum Tedolfen pot fi asociate cu un risc ușor crescut de atac de cord ("infarct miocardic") sau de accident vascular cerebral. Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată.
Nu depăşiţi doza şi durata recomandate pentru tratament.
Dacă aveți probleme cu inima, ați avut anterior un accident vascular i putea fi în situație de risc din cauza acestor afecțiuni (de exemplu, dacă aveți tensiune arterială ridicată, diabet zaharat sau valori crescute ale colesterolului, sau dacă sunteți un fumător) trebuie să discutați despre tratamentul dumneavoastră cu medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Trebuie să evitați consumul de alcool etilic în timpul tratamentului.
Adresați-vă unui medic dacă simptomele persistă sau se agravează.

Copii şi adolescenţi
Tedolfen nu trebuie administrat la copii cu vârsta sub 15 ani.
Tedolfen împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripție medicală.

Tedolfen nu trebuie utilizat dacă luați:
-acid acetilsalicilic (mai mult de 75 mg pe zi)
-alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
-alte medicamente pentru tratamentul durerii sau medicamente care reduc febra
-sau ați luat în ultimele 2 săptămâni inhibitori de monoaminoxidază (IMAO utilizați în tratamentul bolii Parkinson sau în depresie)
-alte medicamente vasoconstrictoare utilizate ca decongestionante nazale (de exemplu, fenilpropanolamina, fenilefrina și efedrina, administrate oral sau nazal).
În mod special,spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi următoarele deoarece efectele acestora pot fi modificate:
-medicamente pentru subţierea sângelui (anticoagulante și antiagregante plachetare) de exemplu, warfarină sau acid acetilsalicilic
-medicamente care pot crește riscul de ulcere gastrice sau hemoragie de exemplu, steroizi, antidepresive din clasa ISRS (de exemplu, fluoxetina, paroxetina) sau AINS, inclusiv acidul acetilsalicilic și inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei (COX)
--medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari, ritmului neregulat de bătaie al inimii, anginei pectorale, insuficienței cardiace sau retenției de lichide (de exemplu, inhibitori ai ECA, beta
-blocantele, agoniști ai angiotensinei II, glicozide cardiace) pentru că Tedolfen poate reduce efectele acestora sau poate crește riscul de apariție a ritmului neobișnuit de bătaie al inimii, tensiunii arteriale mari sau insuficienței renale
-Ciclosporină (un medicament imunosupresor) deoarece poate exista un risc crescut de apariție a insuficienței renale
-medicamentele pentru depresie (litiu, antidepresive triciclice) pot crește riscul de apariție a reacțiilor adverse
-utilizarea concomitentă de fenitoină poate crește concentrațiile plasmatice ale acestor medicamente. De regulă, monitorizarea concentraţiei plasmatice a fenitoinei nu este necesară în cazul utilizării corecte (timp de maxim 5 zile)
-alte decongestionante sau medicamente care reduc pofta de mâncare, deoarece acestea pot crește riscul de apariție a reacțiilor adverse
-probenecidul sau sulfinpirazona pot întârzia excreția ibuprofenului
-derivați de sulfoniluree (antidiabetice): deși interacțiunile cu ibuprofen nu au fost descrise, o verificare a valorilor glicemiei este recomandată ca măsură de precauție în cazul administrării concomitente
-medicamente pentru creșterea urinării (diuretice/comprimate pentru eliminarea apei)
-metotrexat în doze mari (mai mult de 20 mg pe săptămână), deoarece poate duce la un efect crescut al metotrexatului
-antibiotice chinolone, datorită riscului crescut de apariție a convulsiilor
-ciclosporină, tacrolimus şi trimetoprim,
-medicamente împotriva migrenei
-zidovudină (pentru tratamentul HIV/SIDA),
-heparină injectabilă sau preparate ce conţin Ginkgo biloba datorită riscului crescut de apariție a hemoragiilor.

Datorită administrării pseudoefedrinei se poate produce un răspuns hipertensiv acut în perioada perioperatorie. Prin urmare, trebuie să întrerupeţi tratamentul cu Tedolfen cu câteva zile înainte de operaţie şi să informaţi medicul anestezist.
Tedolfen împreună cu alimente și băuturi

Comprimatele trebuie înghițite cu apă, de preferinţă după masă.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Tedolfen nu trebuie administrat în timpul sarcinii sau dacă alăptați.
Ingredientele active, ibuprofen și pseudoefedrină, pot cauza probleme grave la copiii nenăscuți și s-au dovedit a fi prezente la copii alăptați de femei care le-au administrat.
Tedolfen conține ibuprofen, care aparţine unei grupe de medicamente (AINS) care poate afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la întreruperea administrării medicamentului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Tedolfen nu are efecte cunoscute asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. În cazuri excepționale, pot apărea amețeli sau halucinații și această posibilitate trebuie luată considerare.

Tedolfen conţine:FD & C Galben numărul 5/Tartrazină lac de Aluminiu (E102, 0,47 mg /comprimat filmat) și FD & C Galben numărul 6/Galben amurg FCF lac de Aluminiu (E110, 0,07 mg/comprimat filmat); aceștia sunt agenți de colorare și pot cauza reacții alergice
Lecitină din soia (E322, 0,37 mg/comprimat filmat)
-dacă sunteți alergic(ă) la soia sau la ulei de arahide nu trebuie să utilizați acest medicament.
Sodiu -acest medicament conține sodiu 0,28 mg per comprimat. Acest lucru trebuie luat în considerare de către cei cu o dietă controlată în sodiu.

3.Cum să luaţi Tedolfen

Luaţi întotdeauna Tedolfen exact aşa cum este descris în acest prospect sau cum v-a recomandat medicul dumneavoastră sau farmacistul. Verificaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Tedolfen este numai pentru administrare orală.
Doza recomandată este:
-Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste: 1 comprimat la fiecare 4-6 ore, la nevoie. Pentru simptome mai grave, luaţi 2 comprimate la fiecare 6-8 ore, la nevoie.
Nu depăşiţi doza zilnică maximă de 6 comprimate.
A se înghiți comprimatele cu apă, de preferat după masă. Nu rupeți sau zdrobiți comprimatele.
-Copii şi adolescenţi :
A nu se administra la copii și adolescenți cu vârsta sub 15 ani.

Durata tratamentului
Acest medicament este destinat numai pentru utilizare pe termen scurt.
Trebuie să folosiți cea mai mică doză pentru cea mai scurtă perioadă necesară pentru a vă ameliora simptomele.
Nu luați mai mult de 5 zile.
Dacă simptomele persistă sau se agravează, adresați-vă medicului dumneavoastră.

Dacă luați mai mult Tedolfen decât trebuie , solicitați imediat asistență medicală în cazul în care dumneavoastră, sau altcineva, luați accidental mai mult Tedolfen decât este recomandat.

Dacă uitaţi să luaţi Tedolfen ,nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4.Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
OPRIŢI tratamentul cu Tedolfen imediat şi adresaţi-vă imediat unui medic:
-Dacă aveţi oricare din următoarele, care pot fi semne ale unei reacţii alergice grave:dificultăți la respirație sau la înghițire umflarea feței, buzelor, limbii sau a gâtului mâncărime severă a pielii cu urticarie (erupție pe piele)reacții severe la nivelul pielii care implică vezicule sub piele bătăi rapide ale inimii cu scăderea tensiunii arteriale
-Dacă aveţi semne de hemoragie intestinală, cum sunt:fecale de culoare roşu deschis (scaune), scaune negre asemănătoare gudronului, vărsături cu sânge sau particule întunecate care seamănă cu zaţul de cafea.
Alte reacții adverse pot include:
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
-tulburări ale stomacului precum discomfort abdominal, indigestie, greaţă, vărsături, flatulenţă, diaree, constipaţie
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
-dureri de cap, ameţeli, dificultate în a adormi, agitaţie, iritabilitate sau stare de oboseală
-tulburări de vedere

-durere la nivelul stomacului sau ulcer gastric, uneori cu hemoragie sau perforaţie, agravare a colitei şi a bolii Crohn
-erupţii trecătoare pe piele
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
-tinitus (zgomote în urechi)
-dureri de cap, amețeală și halucinații
-afectare a țesutului rinichilor, concentrații crescute ale acidului uric în sânge
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
-inflamații de natură infecțioasă, simptome de meningită (dureri de cap, febră, rigiditate a gâtului)
-tulburări de formare a celulelor sanguine (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză). Primele simptome sunt: febră, durere în gât, ulcere superficiale la nivelul gurii,simptome asemănătoare gripei, oboseală severă, sângerare inexplicabilă din nas și vânătăi
-reacţii alergice severe
-reacţii psihotice, depresie
-insuficiență renală sau alte afecțiuni ale rinichilor
-afectare a ficatului
-reacţii severe la nivelul pielii

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. 


Atentie , acesta este un medicament !  
         Va  rugam  sa  cititi  cu  atentie  si  in  intregime  prospectul  care  exista  in  cutie,  deoarece  el  poate  contine  mai  multe   informatii   decat   pe  site , informatii   importante  pentru  dvs  ! 

Producator:TEVA

 


Acest produs a fost adaugat in farmacia noastra la data de 12/15/2015.
Clientii care au cumparat acest produs au cumparat si:
Fiterman Fleximobil X 60 capsule pachet avantajos cu 2 cutii
Fiterman Fleximobil X 60 capsule pachet avantajos cu 2 cutii
Septilin sirop 200ml
Septilin sirop 200ml
Bixtonim  Xylo  spray  nazal  adulti
Bixtonim Xylo spray nazal adulti
Doppelherz Minerale pentru femei
Doppelherz Minerale pentru femei
Supradyn Energy Q10 Comprimate efervescente
Supradyn Energy Q10 Comprimate efervescente
Violet de gentiana 1%
Violet de gentiana 1%
Alte produse din aceeasi categorie
    Descriere produs   Pret   Stoc 
   TedolFEN Raceala&Gripa x 12 comprimate  Vizualizati acest produs 8.00LEI
 InfluBENE Raceala&Gripa 500mg x 10 plicuri  InfluBENE Raceala&Gripa 500mg x 10 plicuri 14.00LEI
 InfluBENE Raceala&Gripa 1000mg x 10 plicuri  InfluBENE Raceala&Gripa 1000mg x 10 plicuri 19.00LEI
Afisez 1 pe 3 (of 99 produse) Arata toate produsele din aceesi categorie
Opinia cumparatorilor
Scrie Comentarii Fii primul care adauga un comentariu!
Cos de cumparaturi
0 produse
Contul meu
Intreaba farmacistul

comenzi prin telefon 0233742341


Recomanda unui prieten
Recomanda unui cunoscut acest produs.
Informatii producatori
Teva Israel
Teva Israel
Dictionar Afectiuni
Hipocolesterolemiant
Diminuarea concentratiei calciului din sange (sub 0,105 g/t sau sub 2,6 mmol/l)....[mai mult]
Toate afectiunile
Cele mai bine vandute
TedolFEN Raceala&Gripa x 12 comprimate