Vichy Tratament Antiperspirant Crema 7 zile
Prezentare: Flacon de 30 ml.
Pentru prima dată putem clasifica transpiraţia în 3 categorii: uşoară, medie şi abundentă, cu ajutorul unui criteriu obiectiv - cantitatea umezelii de la axilă.
Laboratoarele Vichy au creat primul tratament împotriva transpiraţiei cu o eficacitate 7 zile.
Inovaţia o constituie ingredientele active sub formă micronizată - de 2 ori mai mici decât substanţele tradiţionale - care se depun la rădăcina glandelor sudoripare, având acţiune ţintită şi prelungită contra transpiraţiei.
Conţine o nouă formă de clorhidrat de aluminiu, optimizat printr-o redistribuire a polimerilor. Lanţurile moleculare sunt mai mici, permiţând o organizare mai fină şi mai regulată a sărurilor de aluminiu.
Granulometria sărurilor micro-afinate este de două ori inferioară celei a sărurilor clasice de aluminiu.
Fără efect gras, crema se absoarbe rapid şi nu lasă urme albe pe piele.
Rezultate:
- reduce cu 59% cantitatea de transpiraţie, încă de la prima aplicare; efectul se menţine în timp, acţiunea lui fiind semnificativă şi după 7 zile de la aplicare
- pielea axilei va fi uscată şi proaspătă
- nivelul transpiraţiei scade şi se stabilizează săptămână după săptămână.
Nu conţine alcool şi respectă ph-ul pielii axilare.
Hipoalergenic, formulat special pentru a minimiza riscul apariţiei iritaţiilor.
Testat sub control dermatologic.
Mod de utilizare:aplicati crema intr-un strat subtire,preferabil seara,pe pielea curata ,uscata si neiritata.
In prima saptamana,se va aplica crema in primele 4 zile ale saptamanii;
In a doua saptamana,se va aplica 3 zile pe saptamana prin alternare(o zi da,una nu);
Din a treia saptamana:2 aplicari succesive sunt suficiente pentru o actiune prelungita pana la sfarsitul saptamanii.
Efectele acestui produs inceteaza definitiv cand folosire produsului este stopata.Cu o textura non-grasa,crema se absoarbe rapid si nu lasa urme albe pe piele.
Producator:Vichy Laboratoires